Tudor Gheorghe în spectacolul “Pelerini din ţara nimănui” revine la Bucureşti pe 3 decembrie pentru a prezenta creațiile pline de sensibilitate ale poeților Grigore Vieru și Mircea Micu în interpretarea inegalabilă a maestrului orchestrei conduse de Marius Hristescu. Prin simplitatea şi puritatea acestor poezii, maestrul Tudor Gheorghe își propune să transmită un mesaj direct și simplu tinerilor din țară și anume că poezia și cultura sunt accesibile sufletului oricui. În cele 2 ore de spectacol se vor regăsi multe surprize muzicale şi mesaje pozitive legate de familie, iubirea față de aproape și iubirea pentru țară, iar împreună cu numeroasele instrumente muzicale prezente pe scena vor deveni un adevărat balsam pentru sufletul publicului.

Există melodii nemuritoare. Cântece a căror “auzire” trezește în noi sentimente atât de puternice încât cu greu îți vine să crezi că un gen muzical “uşor” poate trezi din amorțire asemenea resorturi interioare.

După succesul imens înregistrat în anul 1982, când trupa SMOKIE a fost acompaniată de Orchestra  Operei din PARIS, în anul 2008, grupul vine în România, cu o surpriză de proporții, pentru toți iubitorii de gen. Smokie, adevarata legendă vie a rock-ului, va fi acompaniată de o Orchestră Simfonică. O prelucrare aflată sub semnul spectaculosului, cele 100 de instrumente ale aparatului orchestral armonizând într-o maniera inedită, însa în perfectă concordanță cu substanța melodică.

La Sala Palatului din Bucuresti, în data de 2 martie 2013, Smokie va susține un al doilea concert. Sub bagheta dirijorului și orchestratorului Marius Hristescu, “Living next door to Alice”, “Mexican Girl”, “I’ll meet you at midnight” sau “Oh, Carol!”, vor fi doar câteva dintre melodiile trupei ce vor îmbrăca nuanțele unui sound genial și calitatea unei producții scenice memorabile, 100% live.

În 2011 a venit şi Vremea nemâniei lui Grigore Vieru. Un spectacol despre iertare şi iubire.

Conceptul orchestral a fost unul mai degrabă cameral, adaptat atmosferei calme şi poetice a spectacolului, capabil să potenţeze sentimentul de intimitate al temelor muzicale imaginate de Tudor Gheorghe.

Urmând o traiectorie familiară, motivele melodice au căpătat pregnanţa cuvântului iar desfăşurarea ritmică a purtat amprenta silabelor în aceeaşi manieră înconfundabilă,atât de apreciată de iubitorii versului simfonic purtând semnătura lui Marius Hristescu.

De această dată, orchestra Arkadia a fost alcătuită din muzicieni selectaţi de pe ambele maluri ale Prutului, o atenţie deosebită acordându-se celor trei voci feminine ale acompaniamentului vocal, special alese din Chişinău, din dorinţa de a regăsi dulcele grai moldovenesc menit să confere autenticitate interpretării.

“Femeia este al cincilea anotimp în care natura se odihneşte amintindu-şi toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toţi strugurii toamnei şi toate ninsorile iernii. ” (Grigore Vieru)

Artistul îşi rezervă dreptul de a-şi construi o realitate care să corespundă propriilor dorinţe. De exemplu, îşi poate imagina un al cincilea anotimp, sub forma unui climat rar şi subiectiv, nesupus capriciilor vremii sau mişcării astrelor.

Acesta este nucleul ce guvernează universul semantic al unui nou anotimp muzical a cărui premieră a avut  loc în primăvara lui 2011. În aceeaşi tălmacire muzicală inconfundabilă purtând semnătura maestrului Tudor Gheorghe şi în viziunea orchestrală a lui Marius Hristescu, ineditul spectacol a rămas fidel traiectoriei afirmate în seria de succes a Anotimpurilor Poeziei Româneşti, imaginea sonoră păstrând accentele inconfundabile oferite de contururile vocal-simfonice.

Gestul lui Tudor Gheorghe de a sonda (în premieră), terenul muzicii uşoare a Bucureştiului interbelic, a părut la început bizar.

La fel de neaşteptată a fost şi pentru Marius Hristescu sarcina de a orchestra aceste refrenele dragi ale trecutului. Şi iată-l pe Tudor Gheorghe continuându-şi neobosit misiunea artistică, partea a treia venind ca o completare necesară.

În mod evident pentru orice iubitor al muzicii uşoare interbelice, artiştii ce şi-au pus amprenta asupra acelor vremuri, au fost Zavaidoc şi Moscopol. Astfel că, nu întâmplător, muzica şi personalitatea acestor două nume de legendă a fost  punctul de plecare al celui de-al treilea proiect dedicat muzicii uşoare româneşti.

Spectacolul s-ar fi putut intitula chiar aşa – de la Zavaidoc la Moscopol; titlul ales are însă personalitate şi mister – Cavalerii felinarelor târzii.  De la sonoritaţile necizelate ale periferiilor, la rafinamentul grasseiat al domnului Moscopol. Nu lipsesc nici elementele inedite precum adevăratele săgeţi spirituale pe care domnul Moscopol, aflat în America, le trimitea conducătorilor Republicii Populare Române. În acorduri muzicale, bineînţeles.

Mie-mi pasă!, albumul aşezat de Tudor Gheorghe sub semnul Revoluţiei din decembrie ’89 a constituit punctul de plecare al unui nou concept orchestral realizat de Marius Hristescu.

Modalitatea de tratare instrumentală a urmat calea “anotimpurilor simfonice”. Tehnicile de orchestraţie, rod al acumulărilor fireşti, au atras atenţia prin diversitatea şi curajul contrastelor. De această dată tonul general a fost mai energic şi mai spectaculos. Rezultatul, o veritabilă “alchimie muzicală” cu accente de rock-simfonic, a avut rolul să pună în valoare conţinutul ideatic al versurilor-manifest semnate de Tudor Gheorghe.

Un aspect inedit al materializării orchestrale l-au constituit elementele din zona rock – sfera timbrală a fost augmentată şi îmbogăţită cu o serie de instrumente specifice genului. Pentru prima dată au apărut în ecuaţie chitara electrică, chitara bas şi o secţie ritmică în formulă completă. Pe de altă parte, necesitatea obţinerii unor sonorităţi ample a dus la supradimensionarea orchestrei şi la folosirea strategică a corului ce a devenit personaj principal, intervenţiile sale dovedindu-se esenţiale în desfăşurarea dramatică a spectacolului.

Aşteptarea febrilă a primului spectacol dedicat muzicii uşoare a Bucureştiului interbelic a fost întrecută doar de succesul a ceea ce avea sa fie cel mai bine primit turneu naţional al artistului.

Continuarea a venit în mod firesc – Parfumele nebunelor dorinti s-au insinuat în conştiinţa publicului fidel, având un rol determinant în recreerea atmosferei boeme a perioadei de glorie a muzicii usoare româneşti. Marius Hristescu a găsit modalităţile de expresie potrivite, continuând demersul artistic de a contura timbral un univers cu o personalitate distinctă.

Misiunea delicată de a recreea o epoca fabuloasa, plină de straluciri, i-a revenit unei orchestre de estradă, cu specificul şi rigorile ei. În centrul atenţiei a rămas muzica aceloraşi trubaduri extraordinari: Titi Botez, Jean Moscopol, Zavaidoc sau Dorel Liveanu.

Un veritabil tablou al Bucureştiului interbelic aflat sub semnul graţiei în exprimare şi a efervescenţei artistice. Un spectacol complex, divers, bine gândit, cu accente de culoare şi momente inedite în care şi-au găsit locul refrenele celebre ale vremii (Iubesc femeia, Dă-mi guriţa, Adio doamnă!, Ionel, Ionelule).

În tot acest demers de reconstituire a unui timp artistic trecut, Tudor Gheorghe este ajutat de 12 instrumentişti profesionişti, o mini-orchestră variată timbral (instrumente de suflat, pian, percuţie, coarde) concepută de acelaşi colaborator al maestrului, compozitorul şi dirijorul Marius Hristescu. Orchestraţiile sale, ca de altfel şi prestaţia instrumentiştilor au convins, mai ales pentru că nu s-a dorit cosmetizarea cu orice preţ, ci, dimpotrivă, uneori i-a fost pusă surdină. Aceste mici bijuterii sunt atât de bine formulate încât ar fi fost o impietate să le transforme, scăzându-le astfel valoarea.

Nu putem avea un prezent artistic fără a ne recupera trecutul. Calvarul unei inime pribegipoate avea un corespondent în penuria de creaţie din muzica uşoară românească. Iată un posibil leac într-un spectacol cu valoare de document ce scoate la lumină surse de inspiraţie nemijlocită.