Mie-mi pasă!, albumul aşezat de Tudor Gheorghe sub semnul Revoluţiei din decembrie ’89 a constituit punctul de plecare al unui nou concept orchestral realizat de Marius Hristescu.

Modalitatea de tratare instrumentală a urmat calea “anotimpurilor simfonice”. Tehnicile de orchestraţie, rod al acumulărilor fireşti, au atras atenţia prin diversitatea şi curajul contrastelor. De această dată tonul general a fost mai energic şi mai spectaculos. Rezultatul, o veritabilă “alchimie muzicală” cu accente de rock-simfonic, a avut rolul să pună în valoare conţinutul ideatic al versurilor-manifest semnate de Tudor Gheorghe.

Un aspect inedit al materializării orchestrale l-au constituit elementele din zona rock – sfera timbrală a fost augmentată şi îmbogăţită cu o serie de instrumente specifice genului. Pentru prima dată au apărut în ecuaţie chitara electrică, chitara bas şi o secţie ritmică în formulă completă. Pe de altă parte, necesitatea obţinerii unor sonorităţi ample a dus la supradimensionarea orchestrei şi la folosirea strategică a corului ce a devenit personaj principal, intervenţiile sale dovedindu-se esenţiale în desfăşurarea dramatică a spectacolului.