Vremea nemâniei (2011)


În 2011 a venit şi Vremea nemâniei lui Grigore Vieru. Un spectacol despre iertare şi iubire.

Conceptul orchestral a fost unul mai degrabă cameral, adaptat atmosferei calme şi poetice a spectacolului, capabil să potenţeze sentimentul de intimitate al temelor muzicale imaginate de Tudor Gheorghe.

Urmând o traiectorie familiară, motivele melodice au căpătat pregnanţa cuvântului iar desfăşurarea ritmică a purtat amprenta silabelor în aceeaşi manieră înconfundabilă,atât de apreciată de iubitorii versului simfonic purtând semnătura lui Marius Hristescu.

De această dată, orchestra Arkadia a fost alcătuită din muzicieni selectaţi de pe ambele maluri ale Prutului, o atenţie deosebită acordându-se celor trei voci feminine ale acompaniamentului vocal, special alese din Chişinău, din dorinţa de a regăsi dulcele grai moldovenesc menit să confere autenticitate interpretării.

Vezi mai mult

Femeia, al cincilea anotimp (2011)


“Femeia este al cincilea anotimp în care natura se odihneşte amintindu-şi toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toţi strugurii toamnei şi toate ninsorile iernii. ” (Grigore Vieru)

Artistul îşi rezervă dreptul de a-şi construi o realitate care să corespundă propriilor dorinţe. De exemplu, îşi poate imagina un al cincilea anotimp, sub forma unui climat rar şi subiectiv, nesupus capriciilor vremii sau mişcării astrelor.

Acesta este nucleul ce guvernează universul semantic al unui nou anotimp muzical a cărui premieră a avut  loc în primăvara lui 2011. În aceeaşi tălmacire muzicală inconfundabilă purtând semnătura maestrului Tudor Gheorghe şi în viziunea orchestrală a lui Marius Hristescu, ineditul spectacol a rămas fidel traiectoriei afirmate în seria de succes a Anotimpurilor Poeziei Româneşti, imaginea sonoră păstrând accentele inconfundabile oferite de contururile vocal-simfonice.

Vezi mai mult