Vara poeziei şi a cântecului a încheiat, în 2005, ciclul Anotimpurilor Poeziei Româneşti.

Departe de a fi statică şi dominată de sonorităţi „topite” de un soare torid, Vara lui Tudor Gheorghe este o simfonie a câmpului presărat cu flori de grâu sub semnul dragostei „ce arde-n macii din coline”. Modalitatea de orchestraţie apare, în mod firesc, ca o sinteză a stilului deja conturat în anotimpurile anterioare. Formula scenică aleasă poate fi considerată clasică – orchestră simfonică şi cor. Dar, ca şi în cazurile precedente, şi acest anotimp are personalitatea sa distinctă. Păstrează din Primăvara şi Toamna principiul împărţirii în piese de sine-stătătoare şi împrumută din Iarna diversitatea mijloacelor orchestrale.

Un element inedit al acestui spectacol îl constituie prezenţa versului eminescian. Fidel declaraţiei de a nu scrie muzică pe versurile „Eminescului”,  pentru prima dată, Tudor Gheorghe găseşte de cuviinţă să cânte piesa Sara pe deal scrisă de Vasile Popovici, bineînţeles într-o nouă viziune orchestrală semnată de Marius Hristescu.